Throtle cable Honda Shadow

O seara care pare sa intre pe un fagas normal: plec la Garaj, mesteresc cate ceva si apoi, aproape de miezul noptii ma indrept spre casa.

Dar in seara aceasta simteam nevoia sa imi linistesc gandurile, asa ca am luat drumul cel mai lung spre casa care a inconjurat mai mult sau mai putin orasul.

Am luat-o pe centura, apoi prin centru, am urcat pe Gheorghe Doja pana unde s-a terminat asfaltul si necunoscand bine zona, am intrat relativ cu viteza si pe drumul satesc de era sa ma sparg. Dupa 20 de metri am reusit sa opresc si sa intorc, dupa care i-am dat un avant Umbrei si am pus-o in neutru.

Curgand la vale cu sunetul motorului la relanti ca un leu care sforaie in departare, mi-am ridicat viziera si am savurat vantul care ma izbea in fata, am ascultat curentul de aer care intra nesatios in casca si cauciucurile care frecau asfaltul, accelerand pe masura ce panta devenea tot mai abrupta.

Am ajuns pe Magheru si am accelerat calm, iar de langa Gara i-am cerut cu mana dreapta sa ma duca din nou, asemeni murgului lui Harap Alb, ca vantul si ca gandul. Ajungand pe la jumatatea strazii Stefan cel Mare, la schimbarea vitezei am simtit cum dreapta ramane bleaga si Umbra se calmeaza. O mai rasucesc de cateva ori dar nici o reactie. Era cat se poate de clar.

Am scos-o din nou din viteza (noroc ca mai aveam momentum acumulat) si am semnalizat dreapta. Intamplarea face ca am ajuns pana la ANL-uri unde am intrat pe straduta la stanga si m-am oprit la cativa metri de Garaj fara sa pun piciorul jos. Ce convenabil…

Cheile erau la mine, telefonul acasa si mintea in toate partile.

Dar hei, suntem garajisti ori nu mai suntem? De cum am desfacut lacatul de pe usa Garajului am si vazut cu ochii mintii solutia problemei mele. Aprinzand becul si indreptandu-mi atentia spre zona cu pricina, am gasit un cablu de schimbator de viteza de bicicleta. Perfect!

Cu lanterna intre dinti (de fapt bricheta cu led in capat) am examinat cablul de acceleratie si l-am gasit bleg. Cateva minute mai tarziu masuram cablul si folosind putin ulei pentru a preintampina uzura prematura a noului cablu, l-am introdus la loc. Cateva mici reglaje si ajustari si s-a rezolvat.

Am fost atat de mandru de mine incat m-am recompensat cu inca o doza de bomboane agricole pe care le-am savurat, ca de fiecare data. “Prietenii stiu de ce.”

Si uite asa puteam ramane prin Arad sau cine stie pe unde prin munti fara acceleratie, totul putandu-se rezolva cu un cablu de cativa lei.

Long story short, prost sa fii, noroc sa ai. Norocul meu a fost sa mi se intample “defectiunea” exact langa Garaj, mai mult sau mai putin.

La fel am patit si cand mi-a cazut un buson de aluminiu de la motor la 10 metri de bloc, inainte sa opresc. Ce sa zic… Cred ca am mancat mult… noroc cand am fost mic 😉

Te invit sa dai Like/Share daca ti-a placut articolul