Zi de zi calare, cu Burgu-ntre picioare.

Zilnic ma intreaba cineva fie daca mi-e frig, fie frica sa vin cu scuterul in aceasta perioada la birou. Inca n-a plouat in timp ce calatoream asa ca nu am ajuns ud. Inca nu a nins, asa ca e legal sa ma dau cu el de cate ori poftesc, dar pe masura ce mercurul intra in cochilia lui in termometru, poftesc tot mai rar si ma rezum la a-mi satisface nevoile cu el. In plus, nu e ca si cum as avea prea multe optiuni fezabile intrucat Opelasul e la terapie intensiva si il cauta expertii pe la creierul mic sa vada de unde ies scantei si unde face scurt-circuit.

Dimineata a inceput normal. Am iesit din bloc, m-am urcat calare, i-am vorbit tandru pana s-a trezit de-a binelea apoi am zburat la birou. Ca orice om care-si mai uita farurile pornite, am patit-o si eu, dar din fericire am colegi simpatici care ma anunta sau imi aduc cheia cand o uit in yala de la portbagaj… poate-poate mai am nevoie de ea.

Ziua de lucru s-a prelungit pana pe la 19 pentru ca, atunci cand te distrezi sau cand ai de lucru, timpul zboara.

M-am echipat pentru vremea de afara si am pornit spre Burgman cu incredere si hotarare. Am pus contactul si am dat sa pornesc. Mi-a murit din prima motorul dar nu m-am impacientat, doar era frig afara. Mai incerc o data. La fel. Ciudat…
Ii dau 2-3 sprituri si incerc din nou. Nu vrea. Viermii din inima si creier incep sa-si manance drumul spre iesire pentru a ma aduce la disperare, creandu-mi un ciudat de neplacut sentiment de “deja vu”. Mai dau sprituri si dau la automat in toate variantele pe care le cunosteam, dar inevitabilul s-a intamplat: probabil s-a inecat ca tiganul la mal.
In incercarile mele de acum disperate de resuscitare i-am golit, constient fiind, bateria.

Tinand butonul de pornire apasat, Burgul imi canta ca o orca in sezonul de imperechere, dar nu a avut o finalizare fericita.

Suparat nevoie mare si confuz l-am tras in curte si l-am parcat.

Desigur, urmatoarea miscare a fost sa-l sun pe Cristi si sa ma plang de patanie si in acelasi timp sa-i cer redresorul. Pe faza ca de obicei, s-a oferit chiar sa imi aduca redresorul acasa.

Ca un cavaler al noptii dar nu calare pe un armasar alb ci pe mai multi armasari rosii ai unui Hyunday coupe sport a venit si mi-a propus sa mergem sa aducem Burgul acasa.

Am acceptat cu incantare deoarece ma aflam in prezenta imblanzitorului de fiare, dresorul de motoare, acest Guru al Garajului si… un Hermit in devenire?..!? Sper ca nu ????

Am trecut pe la Garaj sa ne echipam cu toate cele de trebuinta si am decis sa luam si benzina pentru completare, doar-doar o fi de la asta.

Ajunsi la locul cu pricina, am pus acumulatorul de acum cu ceva energie in plus, dar nu mult si am inceput sa torn benzina. Da, nu sa pun ci sa torn… In rezervor, pe carene, pe cizmele moto, pe dalele trotuarului… Sa torn… Cristi chiar a avut grija sa ma faca atent sa mai las cam 1 litru de benzina.., doar asa, in caz ca nu reusim sa-l pornim… De ce? Sa facem un foc de tabara macar daca nu ne iese cu “reparatia” ????

Am finalizat pregatirile, contact motor de 1, de 2, de 3 ori si:
Vruuuuuuuummmmmmm. A pornit. Ce avea oare?!? Nimeni nu stie exact dar inclin sa cred ca am inecat carbul.

Fericit la culme, l-am adus acasa fara sa depasesc 40 km/h pentru ca deja cadea lapovita si ninsoare si nu aveam chef sa-l pun pe-o parte, sau mai rau…
Se pare ca o zi care a inceput bine si a continuat rezonabil, s-a incheiat tot cu bine.

Din nou un final de “aventura” care se incheie cu: Multumesc Cristi!

Te invit sa dai Like/Share daca ti-a placut articolul