A trecut un an in care am oftat de cate ori ajungeam acasa si-mi vedeam Burgman-ul stand trist si sprijinit ca un muribund pe cricul central. Parca era la reanimare si era sustinut doar de… aparate.
A avut interventii majore, transplanturi diverse.., resuscitari in nenumarate cazuri, fiind mai tot timpul cu un picior in groapa.
Stateam de multe ori cu gandul la o conversatie avuta acum cateva luni cu Cristian in care incercam sa ne dam seama de ce nu vrea sa “fuga”. Eu tot insistam pe ideea ca e socul defect, el ca n-are treaba chiar in halul acesta si asa mai departe. Cea mai interesanta propunere a venit in momentul in care spuneam ca e prea frig afara ca sa porneasca. Discutia parea ca se indreapta spre o solutie de reanimare cand mi-a lansat o replica de genul:
Stii cum se facea la motoarele mai vechi iarna cand nu porneau? Ar trebui sa incerci si tu…
Deja eu imi impachetam cu fundita rosie asteptarile si simteam vantul in plete, gonind spre apus, pierzandu-mi-se umbra in orizontul inflacarat…
…daca faci foc sub el!…
Da, exact asta a spus si ceva in mine s-a rupt, apoi am pufnit in ras… Sau poate plangeam de dezamagire si nu stiam de ce hohotesc… Cert e ca m-a spart. Desigur, am inceput sa ma gandesc ca poate ar fi cazul sa smulg plasturele de pe rana, sa trag scuterul in mijlocul parcarii, sa-l spal cu motorina din Opelas si… “SA FAC UN FOC DE TABARA!!!”
Am incercat mai tarziu schimbarea rolelor cu unele mai usoare.., dar fara rezultat.
