Am dormit ca un urs pana tarziu si aveam de gand sa stau in pat toata ziua sa lenevesc. Dupa 12 as fi mers sa mananc ceva la Ziga-Zaga pentru ca imi era lene sa fac de mancare… Apoi m-am uitat pe geam si am vazut soarele care stralucea afara, parca chemandu-ma sa ma dezmierde. Dintr-o data, planul de a sta in pat mi se parea destul de slab. Bun.., merg pan? la ai mei in Felix si mananc bine, ca duminica, apoi vin acasa si dorm. Dar stai. Mancare.., pat.. iar? Ce naiba? Burgmanul reparat de curand trebuie testat si la drum lung. Dar unde? Piatra Craiului? Sa bag niste mici? Neeeah. Prea banal drumul si prea drept. Negreni? Si apoi ce?
Stai… Merg la ai mei, mananc, apoi merg mai departe pe drumul de curand asfaltat pana la… Stana? Nu, e varza drumul pe serpentine si daca e zapada e riscant. Si frig. Ah, gata – stiu: Pestera Ursilor. Sigur e deschis, peisaje ok si cred ca stiu pe cine chem cu mine.
Ma uit la ultimul mesaj al Adelinei ~ora 5AM: “Am ajuns acasa”. Hmm… Hai ca o trezesc, doar e trecut de 11 si a dormit 6 ore. Imi raspunde si dupa primele 2 cuvinte incep sa am remuscari pentru ca am trezit-o dar acum asta e, si lansez invitatia. Nu aud urale aaa ca realizez inainte sa o spuna ca nu se va materializa. Eh, macar am incercat. More room for me and more speed.
Ma echipez cu un extra rand de haine pe dedesubtul echipamentului moto si iau camera ca sa filmez pe ici pe colo. Prima oprire, benzinaria cu compresor. Ma chinui si reusesc sa verific presiunea si la roata din spate, apoi alimentez si plec. Ajung in scurt timp in Felix si mama ma pune direct la masa. Infulec fara comentarii si dupa o siesta de 5 minute ii anunt ca ma retrag.
Ii dau gas ca sa simta ca e de mers si tot asa pana prin Hidisel unde mi se aseaza in drum o duba de la pompe funebre sau ceva de genul si incep sa ma gandesc la faptul ca ar trebui sa fiu temperat daca vreau sa ajung acasa asa ca imi concentrez atentia asupra drumului, a manevrelor, a accelerarii si decelerarii in curbe si totul incepe sa intre pe un fagas normal al obisnuintei. La un moment dat “bag NOS” si ma eliberez de acel paravan sau paravant, sau amandoua.
Casca incepe sa vajaie destul de tare si parca era o idee buna sa-mi pun niste vata, sau castile in-ear.., dar atunci nu mai auzeam motorul, sau vre-o sirena din spate… Contemplez asupra aspectelor vietii si kilometrii curg linistiti. Incep sa ma minunez de petele de noroi uscat si batatorit de pe asfaltul recent turnat si ma enerveaza la culme ca cineva ar putea avea grave probleme pe umezeala cu acele buline de noroi… asa te arunca in sant de nici nu-ti dai seama cum ai ajuns acolo.
Incep sa urc dealul Rabaganului si realitatea mi se infatiseaza in toata splendoarea: o portiune de “drum” in lucru. Depasesc elegant pe contrasens si tin banda suficient cat sa intru pe banda mea pe asfalt inainte sa ma pocneasca cineva din fata. Mai merg asa de o parere si intru pe portiunea tipic romaneasca, unde incep sa-mi exersez “limbajul de cartier” si urarile de dinainte de sarbatori adresate celor responsabili de starea proasta a drumurilor. Proasta de fapt e foarte putin spus. Aici nici nu sunt drumuri. Cand mergi off-road sunt convins ca ai mai putine denivelari, obstacole si gropi. Trec de Beius, fac stanga, drum lin si apoi o iau spre Chiscau pe un drum bombardat usor. Trec si de cursa cu obstacole si ma inclin frumos pe curbe… O placere.
Ajung la pastravarie si constat ca nu e nimeni care sa ma serveasca, asa ca merg spre pestera. O priveliste dezolanta ma izbeste pe masura ce urc serpentinele. Un nene imi face semne sa parchez jos, probabil ca sa aiba el sansa sa ma agaseze sa cumpar ceva… SKIP!
Intru pe o straduta ingustata de zecile de tarabe de zici ca au poposit sirienii pe acolo si la capat, DEAD END. O iau inapoi si merg pe unde trebuie pana la intrarea in Pestera. Platesc taxa de 20 de lei (cam mult, dar nah.., daca tot am venit pana aici…). Sus, un nene rupt in gura de beat bombane ceva si ii dau IGNORE. Ies pe terasa si ma simt ZEN. A meritat sa vin pana aici.
Mi-e foame. Napolitane, chipsuri si… Snickers! Ok, il indes in mine si-l ud cu Pepsi ca sa alunece si ies afara sa trag o poza-doua. Vine si ghidul si se pare ca o sa fie un “private-party”, pentru ca sunt singurul vizitator de la acea ora. Inauntru e de vis. Ma simt ca in Moria (pentru cunoscatorii de LOTR, asa ca nu detaliez). Merita vazuta. Nenea imi zice ca lucreaza acolo din 1985, deci de cand m-am nascut eu. UAU!
La iesire iau 2 magneti de frigider si niste siropuri/dulceturi si pornesc tacticos spre casa, fericit ca Burgul a pornit frumos si motorul merge rotund. Imi era teama ca l-am suprasolicitat.
Drumul inapoi e la fel.., adica:
1.Vruuuuum!
2.Scarti ca-i groapa!
3.Doamne da-le sanatate celor de la CNADNR pentru ca folosesc cu cap accizele din combustibili si taxele de drum si altele.
4. REPEAT (1)-(2)-(3), pana acasa.
Pe curbe incep sa trag mai tare si Burgul incepe sa se simta parca tot mai bine.
Ajung in Felix la timp pentru cina, infulec, iau si la pachet si vin acasa.
A fost intr-adevar o iesire frumoasa. Pacat ca am fost singur. Duminica viitoare incerc sa remediez si asta.
