Nu-mi amintesc când sau din ce motiv a apărut atracția, sau ce-o fi fost, dar prin 2010 am început să caut. Pe forum, prin anunțuri, prin Oradea și prin alte locuri. Iar cum cei ce caută găsesc, așa am găsit și eu. În Timișoara. Din câte-mi amintesc, n-aveam niciun ban, eram student în anul 2, și proaspăt angajat la un nou loc de muncă.
Stăteam în pauză de vorbă cu un coleg, printre primii cu care m-am împrietenit, și mai mult în glumă l-am întrebat: ” Câți bani ai putea să-mi împrumuți?”, iar când mi-a stabilit un prag neașteptat de favorabil de 10 milioane, mecanismul s-a declanșat și am început să gândesc foarte intens de unde să scot cealaltă jumătate.
Suma s-a întregit destul de ușor cu ajutorul unei prietene, și în scurt timp eram într-un Golf 3 ce zbura la nivelul solui spre Timișoara.
Era deja seară când am ajuns, și la scurt timp a apărut și mult așteptatul meu Nipru cu ataș. M-am învârtit cu el puțin prin benzinărie, aproape reușind să mut o pompă testând o funcție pentru mine nouă pe o motocicletă: marșalierul. După scurta probă, a fost ușor să realizez că motocicleta nu e tocmai în stare de top, lucru care de altfel nu m-a deranjat, oricum urma să fie materie primă pentru restaurare, iar naivitatea, optimismul și febra momentului m-au convins că tot ce trebuie să fac e să o în siguranță până acasă.
Dar n-a fost așa…
[de continuat]
