A trecut vara pe nesimtite. Ce vara?!? Pana si toamna si cand ma uit la ultima postare imi dau seama ca am ceva de recuperat. Urmeaza deci o sesiune de concentrare asupra excursiilor pentru a trece in revista toate evenimentele.

Ramasesem deci la istorioara cu Moneasa…

Si se face ca eram cu cafeluta in mana, dis de dimineata dupa o noapte dormita in padure mai mult sau mai putin sub cerul liber. Am incercat sa imi planific ziua citind diverse articole pe internet dar, spre surprinderea mea, cel mai mult se vorbea despre ce se gaseste in statiune ori eu crescand intr-o statiune de genul, nu ma atragea subiectul. Am luat putin la picior zona centrala in incercarea de a aduna informatii dar fara prea mult succes. Am mers la centrul de informare turistica pentru a lua niste repere, niste directii dar surpriza – INCHIS… doar e sezon, nu?!

Am incercat sa apelez apoi la cunostintele localnicilor si am dat de un domn care vindea ceva chinezarii si “atragea musterii” cu ceva muzica de taraf la boxele masinii. Era chiar mandru de faptul ca are aceasta inclinare spre marketing. Mi-a spart visele de aventura in 2 propozitii, spunand ca minunatele pesteri cu care se lauda indicatoarele prin statiune sunt o pierdere de timp, nefiind amenajate si greu de gasit etc. Mi-a dat o directie pe care sa o urmez pentru a face un traseu de treking si am decis sa incerc – ce aveam de pierdut?

M-am schimbat intr-o costumatie mai demna de drum si am inceput sa urc pe un drum forestier pentru a da de vre-o zona cu priveliste cuprinzatoare asupra regiunii. Am mers ce am mers si m-am plictisit, asa ca am luat o creanga mai dreapta si am inceput sa o cioplesc pentru a-mi face un baston de umblat (nu din acela batranesc!), in tot acest timp, urcand in continuare. Tot am umblat vreme de 2-3 ore si am ajuns la ceva fundatura, astfel realizand ca traseele nu sunt marcate suficient pentru ca nu ai ce vedea.

Aparent, e o statiune de pensionari care merg acolo doar ca sa respire un aer mai curat in mijlocul padurii. Teapa! Ah, sa nu mai spun ca marcajele au trecut pe ele si un timp estimativ de parcurs care e total incorect. Astfel am facut cale intoarsa multumit macar cu simplul fapt ca am facut miscare. Am mancat de pe marginea drumului mure cat sa imi ridic glicemia si la 3 sferturi de drum-intors am gasit si un izvor din care am consumat cu nesat.

Eram tot mai hotarat sa nu mai pierd timpul in acea zona – nu era nimic pentru mine acolo.

Fiind destul de obosit, mi-am intins hamacul intre 2 brazi pe un drum laturalnic, am parcat Umbra langa mine si am tras un pui de somn binemeritat. A fost exact ceea ce aveam nevoie. Am mai lenevit cam o ora si ridicandu-ma am hotarat sa plec mai departe. Am strans tot, m-am echipat si m-am urcat in sa. Am cautat directia pe GPS si dus am fost.

La un moment dat am vazut un indicator care mi-a amintit ca in zona se gasesc ruinele unei cetati medievale. Perfect. Am identificat cu ajutorul unor localnici calea de acces si dupa ce am mancat si mi-am schimbat echipamentul pe ceva mai lejer, am inceput sa urc. Si am urcat de zici ca nu se mai termina. Drumul prin padure, pe carari intortocheate m-au facut sa ma gandesc la dificultatea cu care acea cetate a fost ridicata, muncitorii fiind nevoiti sa care pana in varf toate materialele si provizii si mai stiu eu ce.

Ajuns in varf am avut parte de un peisaj deosebit de frumos care a facut sa merite tot efortul si a inceput sa dea un sens aventurii mele turistice.

Am petrecut acolo ceva timp, contempland si analizand, visand cu ochii deschisi, dupa care am decis sa ma intorc, fiind de acum destul de entuziasmat de faptul ca aveam in minte un plan schitat. Aveam de gand sa ma abat pe la Cetatea Soimos, dar inainte de asta sa imi vizitez bunica din Barzava pe care nu o mai vazusem de luni de zile.

Intors pe Umbra am constatat ca nu stau prea bine cu combustibilul si am simtit un nod in stomac; am luat decizia sa merg “la consum” pana la cea mai apropiata benzinarie, care nu era chiar aproape. Introducand pistolul pompei de benzina in rezervor am rasuflat usurat si, cu bunavointa angajatilor din benzinarie, mi-am pus telefonul de acum stins la incarcat.

Am savurat cu placere Snickers cu Cola si ziua a devenit mai buna, iar atitudinea pozitiva. Eram mandru de decizia de a parasi Moneasa, care de acum inainte va avea pentru mine semnificatia de “Statiunea Pensionarilor”. Dupa un timp am luat telefonul, mi-am planificat noul traseu si am pornit. Inainte de a iesi din oras am oprit la un bancomat si nu mica mi-a fost mirarea sa vad cum “boraste” rezervorul excesul de benzina. “Superb” mi-am zis… “vopseaua va avea o textura si mai deosebita, numai sa nu ia foc!” Parasind localitatea Sebis, am luat calea unor sate parca ramase in secolul trecut, cu drumuri ciuruite, sau chiar neasfaltate, si cai de legatura intre ele pavate cu piatra si praf. Mi-am intarit cativa kilometrii abdomenul in felul acesta, rugandu-ma sa nu ies in decor dand in vreo groapa sau trecand peste vreo piatra mai mare care sa ma destabilizeze. Nu cred ca e nevoie sa insist pe incordarea cu care strangeam din… de cate ori auzeam vre-un sunet mai interesant, de frica unor spite rupte; ca norocul, am trecut fara astfel de evenimente. Stiind ca viteza redusa mi-ar cauza probleme am tinut un 50km/h relativ constant. Vazand in oglinda norul de praf, mi-am adus aminte de calatoria lui Che Guevara povestita in filmul “Diario de Motocicleta”.

Odata intrat in Gurahont am sunat sa imi anunt vizita inopinata si am dat bice Umbrei. Am fost surprins sa trec printr-un peisaj de munte fascinant de frumos, prin mijlocul padurii de conifere care se intindea intre Madrigesti si Slatina de Mures.

Dar, inainte sa ajung in Slatina de Mures, chiar cand ma pregateam sa exersez virajele stramte pe serpentine in jos, am fost luat prin surprindere de o ploaie torentiala. Calduta, dar foarte uda, mi-a patruns pana in cele mai intime zone ale… costumatiei. Am decis sa inchid motorul pe coborare, si asa abia mai vedeam ceva, de oprit pe margine nu aveam cum si macar sa aud daca vine ceva din fata. La scurt timp m-am intersectat cu cateva masini de pompieri care plecasera in misiune. Minunat. Am terminat de coborat serpentinele, am pornit motorul si am mers mai departe.

Trecand de Baia si fiind imbaiat cum trebuie, ca la un semn, s-a oprit ploaia cu totul, asa ca am marit viteza ca sa ma mai zvant cat de cat. Iesit la drumul european (E68) am inceput sa ma bucur cu adevarat de touring-ul pe motocicleta, drumul fiind ca in palma, suficient de larg, bine semnalizat, marcaje proaspat (sau calumea) trasate… o placere.

Dupa o scurta vizita la bunica, mi-am luat la revedere si am plecat mai departe spre cetatea Soimos. Era deja ora 23. Ma tot gandeam daca nu era mai bine sa inoptez la bunica, dar parca simteam ca trisez oarecum si ma privez de experiente noi.

Am orbecait o gramada pana sa gasesc intrarea (foarte prost marcata spre deloc) catre cetatea Soimos. Aveam in plan sa urc cu motocicleta dar dupa cativa metri de urcus la picior am realizat ca imi va fi aproape imposibil. M-am intors la locul unde lasasem Umbra, am luat totul de pe ea, m-am “echipat” de ziceai ca ma mut si am inceput sa urc dealul pe niste carari inguste si abrupte de parca ma cataram pe munte. Dupa eforturi aproape supraomenesti am ajuns pe o platforma unde am hotarat sa campez peste noapte. Imi era clar ca e o zona necirculata intens si la adapostul unui copac, pe buza dealului spre cetatea Soimos mi-am intins cortul la lumina lanternei. Intrand in sacul de dormit, excursia a inceput sa aiba sens, reducand astfel din dezamagirea avuta in prima parte.

Dimineata m-am trezit foarte binedispus, mi-am luat micul dejun la pachet si am mers sa vizitez ruinele si zona inconjuratoare. Pe langa ce aveam la mine, am luat si o gustare constand in fructe de padure si mai exact, mure. Dulci si zemoase, au fost un deliciu.

Mi-am strans cortul si am inceput sa cobor, ramanand mut de uimire la traseul pe care in seara dinainte pe bezna l-am urcat cu 2 coburi grele, geanta de rezervor, rucsac, casca moto, cort, izolir, sac de dormit… WOW. Chinuindu-se cu urcarea, cativa turisti au exclamat mirati ca se plang degeaba de dificultatea urcusului, avand in vedere ca eu urcasem cu atatea bagaje.. Am supt burta, m-am indreptat de spate si am coborat pe langa ei zambind ca si cum ar fi fost totul un fleac, dar numai eu stiu cum paseam de apasat.

Am facut apoi o oprire in Arad la matusa si unchiul meu care m-au scos in oras si m-au omenit pe cinste. Intorsi acasa, cu burta plina, m-am intins si am dormit un somn, mai ales ca facusem si un dus bun.

Vremea era frumoasa si multumind pentru ospitalitatea exemplara ca de fiecare data, am tras de gas spre Oradea. Dupa Salonta parca ma fugareau turcii, ca m-am tinut dupa un BMW X3 pana in 150km/h si cu greu mi-am revenit si realizand (tarziu) ca sunt totusi incarcat ca un indian, am redus viteza la una normala si am ajuns cu bine acasa, cu motocicleta intreaga si cu amintiri in spate.

A fost o calatorie satisfacatoare. Nu o regret, dar prefer totusi compania prietenilor la drum.

Te invit sa dai Like/Share daca ti-a placut articolul