Pentru ca orice motiv de a pleca de acasa ramane la urma urmei un motiv, indiferent ca e ceva ce iti doresti sa faci de mai mult timp sau ti-a trecut prin cap de cateva minute.
Destinatia nu e importanta. Totul tine de calatoria in sine, altfel e ca si cum ai alerga dupa ceva care ar trebui sa fie suficient de satisfacator incat sa merite si rareori se intampla asta. Este si cazul de fata.
Am vrut sa ies in acest weekend deoarece nu puteam concepe sa irosesc timpul stand pe langa casa si lancezind in oras. E vara si e aproape gata. Trebuie sa ma bucur de ea cat mai tine.
Vazand ca majoritatea garajistilor au treaba, am decis sa plec singur. Am creionat mai mult in minte traseul si am setat ca destinatie Moneasa. Era vineri seara si Vlad trecuse pe la mine sa mai radem la un show sau ceva. Stand si invartindu-ma prin apartament incepe sa imi surada ideea de a pleca nu dimineata, asa cum mi-am propus ci chiar in acea seara. Nu prea am somn, daca vreau sa ma bucur de trasee prin Moneasa trebuie sa plec devreme si daca ar fi sa ma pun sa dorm, cel mult 5 ore daca as putea dormi si mai trebuie sa si pregatesc una-alta.
Gata! M-am decis. Imi fac bagajul si plec acum. Sleep is for the weak. Vlad imi spune ca “n-are treaba”, la urma urmei, nu depind de nimeni si pot sa fac ce vreau. “Ii bun”… Fac pregatirile necesare, pun echipamentul pe mine si bagajele pe Shadow si o iau din loc. Dar inainte de a iesi din oras, ii dau lui Vlad cagula sa si-o puna pe cap ca sa-l duc acasa. Se uita ciudat pentru cateva clipe, crezand probabil ca vreau sa-l trimit la furat sau cine stie ce alta ilegalitate dar ii creionez ideea ca avand cagula pe cap nu e atat de batator la ochi ca atunci cand e cu capul gol (fara casca). Nu se vede de la o posta 
Uitandu-ma insistent la kilometraj si facand calcule minute in sir am decis sa nu alimentez intrucat mai aveam 3 sferturi de rezervor. Astfel, pe un intuneric desavarsit si un drum circulat prea putin mancam efectiv kilometrii. Pana in Tinca am mers fara nici un stres incat stiam drumul destul de bine, doar mai fusesem recent si cu masina si cu bicicleta. Dar chiar si mai departe de Tinca drumul era relativ simplu si logic: tot inainte. Am mai oprit din cand in cand sa verific GPS-ul si sa ma asigur ca merg pe drumul care trebuie.
Prima oprire a fost la iesirea din Beliu unde am constatat la scurt timp ca e si cimitirul. In timp ce ma “relaxam” cu privirea la Calea Lactee care se vedea mai frumos ca nicicand, am inceput sa-mi derulez prin cap toate scenariile neplauzibile din filme care se petrec in preajma cimitirelor in miez de noapte, asa ca m-am scuturat scurt si am luat-o din loc rapid.
Pe drum am intalnit o gramada de caini in cautare de gude, pisici in cautare de motani si vulpi in cautare de puicute probabil.
Am urmat indicatoarele spre Moneasa asa ca m-am abatut de la drumul de pe GPS care probabil ca ma ducea pe strazi si nu pe drumuri, dar a fost oricum palpitant.
In unul din sate am dat peste o masina de pompieri care tocmai isi terminase treaba si se pregatea sa plece, strangandu-si furtunele.
Am ajuns intr-un final in Moneasa care arata destul de primitor dar nu se plia pe gusturile mele, asa ca am continuat drumul pana cand am ajuns la iesirea spre padure. A inceput goana dupa un loc de inoptat intrucat nu concepeam sa platesc pentru un loc in camping. Deja statiunea era in urma mea iar asfaltul era acum pamant si piatra, casele erau copaci si lumina venea doar de la luna si de la far. Am trecut pe langa cateva zone de odihna si am ajuns la unul mai primitor, cel putin cu suprafete drepte, o masa pe care se plimba un limacs si un loc pentru foc de tabara, acum stins de mult.
Mi-am cautat 2 copaci de care sa-mi spanzur hamacul dar nu am gasit nimic care sa ma atraga, asa ca am calculat putin si am luat decizia de a nu-mi intinde cortul intrucat nu era o zona in care sa vreau sa stau in urmatoarea perioada. Am luat izolirul, sacul de dormit si le-am intins intr-o zona care mi-a facut cu ochiul. Mi-am pus cortul sub cap in loc de perna si am intrat in sac cu tot cu echipament moto. Cizmele le-am pus una intr-alta ca sa nu se adune lighioane in ele. Umbra a inceput sa se relaxeze pentru ca i-am auzit tobele pocnind ca un lemn de conifer pe foc. Mi-am tras cagula pe cap, m-am cuibarit cat am putut de bine, am tras sacul si pe cap si somn usor!
Restul noptii a trecut pe nesimtite deoarece am dormit ca un lemn. Eram oricum in acest sens in elementul meu deoarece eram in padure.
Desi inca imi era putin somn, nu am mai zabovit prea mult si m-am ridicat sa mananc ceva si sa imi gasesc loc de campare. Inainte de a parasi padurea am hotarat sa hoinareasc putin pe forestier, departe de Moneasa ca sa vad ce mai e pe acolo. La un moment dat, dupa vre-o 20 de minute am ajuns la o fundatura unde drumul era blocat de cei care taiau lemne si aveau tot felul de utilaje pe acolo. M-am intors dezamagit de faptul ca am vazut numai copacii de pe marginea drumului si am inceput sa hoinaresc prin statiunea Moneasa, in sus si in jos de mai multe ori, pana cand m-am plictisit si am tras Umbra sub un copac langa o terasa unde am sorbit o cafea si am studiat harta cu imprejurimile.
