Sambata. Prea dimineata. Prea ceata. Dar momentul potrivit sa plecam. Luam sculele de La Garaj si pornim. Ah, sa-i dam Opelasului niste stimulent pentru drum, cu 5,06/litru. Mi-e dor de vremurile bune cand faceam plinul si primeam rest de la 200 lei. Ah…
Oricum, sa revenim.
Leonard Cohen ne canta tandru si las Opelasul sa curga in a 5-a spre Marele Sat. Stau in fundul unui rand de camioane pentru ca nu-i graba oricum. Inainte de SM facem o scurta oprire de… eliminare a surplusului de lichide si Cristisor se instaleaza comod la volan, ranjind satisfacut. Il las sa se bucure si el.
Ma tolanesc in dreapta, pun CD-ul cu piese „Lente 2” si ne cufundam in linistea momentului… Vorba vine…
Ajungem in SM si ne intalnin cu omul, cu proprietarul, „el cabron”. Prima lui reactie a fost: ” cu asta il duceti? Inauntru sau cum? Nu incape… Noi l-am adus cu un Pasat2…”. Mie mi-a sunat ca o provocare. Sunt convins ca a mea e mai lunga…
Mergem pe stradutele, sau mai bine zis ulitele Marelui Sat in urma Loganului alb care face niste manevre de parca ar incerca sa scape de noi… vorba lui Cristi…
Ajungem in curte si luam contact cu el. Cu motivul. Cu scopul. Cu Niprul.
Parca ne sopteste, ca un invitat din „Club Colectiv”. Aproape carbonizat, dar cu sperante de supravietuire.
Hai sa scoatem ce putem de pe el ca sa-l scurtam…
Crunta realitate ne izbeste in moalele capului. O sa fie interesant sa-l urcam in portbagaj. Chalenge accepted!
Cand terminam dezasamblarea aratam ca niste mineri, negrii pana la coate… Bine, mai mult Cristi pentru ca eu ” am stat deoparte sa nu-l incurc”…
„Oai, asta nu incape aici. Mai bine legati haionul, ca eu asa l-am adus…” bombane El Cabron, proprietarul.
>>Las’ ca stiu eu cat pot sa bag, ii spun printre dinti…
Mai impingem de 2 ori, mai balansam o data si tragem cu nadejde si il inghesuim la locul lui. Stiam eu ca pot sa o bag pe toata!!! Zambesc satisfacut si inchid haionul. A mea-i mai lunga ca a lui. Asta ma bucura mai mult decat faptul ca a incaput 😉
Ne spalam de jeg si plecam. Cu genunchii stransi la piept realizez ca va fi un drum, sa ma doara-n fund, nu alta…
Cristi: „e mai greu pana iti amortesc picioarele…”. Mai luam cateva gropi si imi pun parasolarul sub genunchi. Ah… Alta viata.., rasuflu eu usurat. Cristi se uita spre mine si-mi spune: ” n-ai mai stat asa comod de cand ai iesit din ma-ta! „.
Nu mai pot..! Ma inec de ras si nu ma mai pot opri. Deschid geamul ca sa ma oxigenez! Buuuhaaahaaahaaaahaaaaaa!
Let’s get home, homie!
